"ȘACALII DE LA FMI ATACĂ ÎN EUROPA (ROMÂNIA)"

Johann Hari scrie un comentariu incendiar în cotidianul britanic “The Independent”. Iată-l, tradus și adaptat, așa cum l-am primit și eu:
“Să trimitem la judecată FMI, în locul lui Strauss-Kahn
În locul lui Dominique Strauss-Kahn, fostul șef al FMI, trimis în faţa judecătorilor pentru agresiune sexuală în New York, ar trebui să se afle însuși Fondul Monetar Internațional. Nu pentru agresiune sexuală împotriva unei menajere, ci pentru că a a înfometat-o, ca și pe copiii ei, părinții și mii de alte persoane. Asta le-a făcut FMI oamenilor nevinovați și asta va continua să facă, dacă nu este reformat din temelii. Acesta este îndemnul dur al editorialistului publicatiei britanice “The Independent”, Johann Hari.
Pentru a-și explica poziția, Hari revine la episodul nașterii FMI, în 1944, în urma negocierilor între marilor puteri. Cu câteva excepții onorabile, scrie editorialistul britanic, citându-l în acest sens pe economistul britanic John Maynard Keynes, negociatorii erau hotărâți să facă un singur lucru: să construiască un sistem financiar global care să se asigure că banii și resursele planetei vor fi întotdeauna îndreptate spre ei. O serie de instituții, printre care și FMI, au fost așadar întemeiate cu acest scop.
Oficial, sarcina FMI pare simplă: să se asigure că țările sărace nu se îndatorează, iar dacă o fac, să le ajute cu împrumuturi și experiență economică. Dincolo de retorică însă, FMI a fost creat pentru a fi dominat de o mână de țări bogate, mai precis de bancherii și speculatorii lor. FMI lucrează în interesul lor.
Spre exemplu, în anii ’90, micuțul stat Malawi se confrunta cu probleme economice severe, după o epidemie gravă de HIV-SIDA și o dictatură brutală. A cerut ajutorul FMI. Dacă FMI ar fi acționat conform rolului său oficial, scrie jurnalistul britanic, ar fi acordat împrumuturi și ar fi ghidat țara spre dezvoltare în același mod în care Marea Britanie, SUA și orice alt stat de succes s-au dezvoltat – prin protejarea industriilor, subvenționarea fermierilor și investiții în educația și sănătatea cetățenilor.
Însă FMI a făcut altceva. A spus că va acorda poporului din Malawi asistență doar dacă este de acord cu “ajustări structurale”. Au ordonat statului să vândă aproape tot ce deținea în favoarea companiilor private și a speculatorilor și să taie cheltuielile destinate populației. Au cerut încetarea acordării de subvenții pentru fertilizatori, chiar dacă aceștia erau singurii care făceau posibilă agricultura într-o țară cu solul sărăcit și ai cărei cetățeni sunt majoritar fermieri. FMI a instruit Malawi să dea bani cu prioritate bancherilor internaționali și nu poporului malawian.



În 2001, când FMI a descoperit că guvernul a creat stocuri de grâne, a cerut vânzarea imediată a acestora către companiile private. Le-au cerut malawienilor să folosească banii obținuți astfel pentru a plăti un împrumut de la o bancă pe care tot FMI a impus-o, luat de Malawi cu o dobândă uriașă, de 56 % pe an. Președintele din Malawi a protestat și a spus că e periculos, însă n-a avut ce face și a vândut cerealele, achitând împrumutul de la bancă.
Anul următor a fost catastrofal pentru agricultură, iar guvernul malawian nu a avut cu ce să ajute populația. Poporul înfometat a ajuns să se hrănească cu coajă de copaci și, din când în când, cei norocoși, cu șobolani. Mulți au murit de foame. În culmea foametei, FMI a suspendat ajutorul în valoare de 47 de milioane de dolari, deoarece guvernul a “încetinit” implementarea “reformelor” care conduseseră la dezastru. “ActionAid”, principala organizație implicată în ajutorarea directă a malawienilor, a făcut o analiză a foametei și a ajuns la concluzia că FMI “poartă responsabilitatea pentru dezastru”.
În fine, Malawi a făcut ceva ce nu ar trebui să facă statele sărace: a cerut FMI să plece. Malawi a ignorat “sfaturile” FMI și a reintrodus subvențiile pentru fertilizatori și o serie de alte servicii pentru oamenii obișnuiți. În doi ani, țara se transformase într-atat încât a ajuns să acorde ajutor alimentar Ugandei și statului Zimbabwe.
În istoria FMI, Malawi nu este o excepție. Organizația intră în țările sărace, le promite “medicamentul” care le va vindeca și apoi le toarnă otravă pe gât. Din Peru în Etiopia, țări întregi s-au prăbușit după ce au apelat la FMI, Argentina și Thailanda fiind cele mai faimoase exemple.


În Kenya, care e printre țările cele mai afectate de SIDA, FMI a insistat ca guvernul să introducă taxe pentru vizita la doctor, așa că numărul femeilor care căutau sprijin pentru bolile cu transmisie sexuală a scazut cu 65%. În Ghana, FMI a insistat pe introducerea de taxe de școlarizare - două treimi din familiile rurale nu și-au mai putut permite să-și trimită copiii la școală. În Zambia, FMI a insistat să se taie cheltuielile din sănătate și numărul copiilor care au murit s-a dublat.
Joseph Stiglitz, economistul laureat Nobel care a lucrat cu FMI înainte de a renunța și de a începe să denunțe ce se întâmplă în interiorul Fondului, i-a spus lui Hari: “Când FMI ajunge într-o țară e interesat de un singur lucru. Cum ne asigurăm că băncile și instituțiile financiare sunt plătite?… FMI îi ține pe speculatorii financiari în afaceri. Nu îl interesează dezvoltarea sau să ajute o țară să iasă din sărăcie”.
Unii spun că Strauss-Kahn a fost un “reformist” care a schimbat FMI. Desigur, a existat o schimbare de ton, însă un studiu al Danielei Gabor de la Universitatea West of England a arătat că, în profunzime, FMI a rămas același.
Exemplul Ungariei este edificator. După prăbușirea din 2008, FMI a lăudat-o pentru că a menținut ținta inițială a deficitului tăind serviciile publice. Poporul ungar, înspăimântat, a schimbat guvernul și a ales un partid care a promis să facă băncile să plătească pentru criză. Acesta a impus băncilor o taxă de patru ori mai mare decât oriunde în lume. FMI a înnebunit: au spus că este “foarte disruptivă” pentru activitatea bancară (desigur, un plan gras de salvare al băncilor ar fi fost bun). A amenințat că băncile vor fugi din țară. FMI și-a închis tot programul din Ungaria pentru a o intimida.
Însă colapsul prezis de FMI nu a avut loc. Ungaria a continuat să implementeze măsuri moderate, în loc să pedepsească populația. A impus taxe pe sectorul comercial, foarte profitabil, și a luat fonduri din pensiile private pentru a plăti deficitul. FMI s-a împotrivit la fiecare măsură și a cerut să plătească, în schimb, cetățenii ungari.
Alții au fost intimidați și și-au făcut singuri rău, însă ungurii au continuat cum au știut ei mai bine pentru cetățenii lor. Centrul american de analiză Center for Economic and Policy Research a descoperit că 31 din cele 41 de acorduri FMI necesită politici macroeconomice “pro-ciclice”, care împing țările și mai rău în recesiune.
Nu doar Strauss-Kahn ar trebui judecat, conchide jurnalistul, ci însăși instituția pe care a condus-o. “Dacă Strauss-Kahn este vinovat, bănuiesc că știu ce s-a întâmplat. A confundat-o pe sărmana menajeră cu o țară săracă cu probleme financiare. Șefilor FMI li s-a permis, în definitiv, să le violeze fără teamă atâția ani.” UN DOCUMENTAR CARE AR TREBUI VAZUT DE TOTI CEI CE ISI MAI FAC O CAT DE MICA ILUZIE CU PRIVIRE LA REZULTATUL PE CARE IL VOR AVEA POLITICILE “AUSTERITATII” SI ALE “REFORMEI STATULUI”.

“MIRACOLUL ARGENTINIAN”, CUM ERA LAUDATA JEFUIREA SI SARACIREA DELIBERATA A TARII DE CATRE FMI, SUA SI EUROPA, A INSEMNAT UN GENOCID SOCIAL SI S-A TERMINAT IN REVOLUTII STRADALE. OARE NOUA CE DEZNODAMANT NI SE REZERVA?